Articolul pe care-l scriu este un pamflet dur asupra a ceea ce vrea marinarul de la Cotroceni să facă cu sistemul sanitar,sistem pe care l-a criticat mereu şi la subminarea căreia a lucrat prin declaraţiile sale belicoase,ultima sa declaraţie în acest sens fiind una în care spunea că 200 de spitale din oraşele mici vor fi desfiinţate,ele fiind propuse fie spre comasare cu alte instituţii spitaliceşti din acel oraş sau judeţ,fie vor fi propuse spre a fi reprofilate în azile de bătrâni.Iată-l pe marele fiu al poporului în acţiune cu băuturica şi o poză cu el de la acea acţiune.
Acest mult-iubit fiu al poporului(al doilea după Ceauşescu)odată ce a spus ce şi cum trebuie făcut,hunul de la U.D.M.R.s-a pus pe executat şi iată ce a ieşit pentru sistemul sanitar şi pentru pacienţii săi.
-
Astfel,prin hotărâri de guvern aprobate în 2010, au fost desfiinţate din punct de vedere juridic zece unităţi sanitare: cinci în Dâmboviţa, două în Oradea,două în Bucuresti şi una în Argeş.
-
A urmat apoi,în prima zi a lunii februarie 2011,anunţul privind intenţia de comasare a 111 spitale şi de reprofilare în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă pentru alte 71 de unităţi. În total,182 de unitati sanitare care îşi vor pierde personalitatea juridică.Iată cum arată listele cu spitalele propuse spre comasare sau reprofilare:
I.) LISTA SPITALELOR PROPUSE PENTRU COMASARE
| Nr. Crt. | Spitalul propus pentru comasare …. | Se propune a se comasa cu spitalul |
| ALBA | ||
| 1 | Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud | Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia |
| 2 | Spitalul de Boli Cronice Câmpeni | Spitalul Orăşenesc Câmpeni |
| 3 | Spitalul Orăşenesc Abrud | Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia |
| ARAD | ||
| 4 | Spitalul Clinic de Obstetrică–Ginecologie “Dr.S. Vuia” Arad | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad |
| 5 | Spitalul Clinic Municipal Arad | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad |
| ARGEŞ | ||
| 6 | Spitalul de Pediatrie Piteşti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| 7 | Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| 8 | Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung | Spitalul Municipal Câmpulung |
| 9 | Spitalul de Psihiatrie “Sf.Maria” Vedea | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| 10 | Spitalul de Geriatrie şi Boli Cronice”C B Stolnici” Ştefăneşti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| 11 | Spital de Boli Cronice Rucăr | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| 12 | Spitalul de Pneumoftiziologie “Sf. Ilie”Piteşti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti |
| BACĂU | ||
| 13 | Spitalul de Pediatrie Bacău | Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău |
| 14 | Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău | Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău |
| BIHOR | ||
| 15 | Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Oradea | Spitalul Clinic Municipal “Dr.Gavril Curteanu” Oradea |
| 16 | Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea | Spitalul Clinic Municipal “Dr.Gavril Curteanu” Oradea |
| 17 | Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Oradea | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea |
| 18 | Centrul de Sănătate Valea lui Mihai | Spitalul Municipal “Dr.Pop Mircea” Marghita |
| BOTOŞANI | ||
| 19 | Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Botoşani | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| 20 | Spitalul de Copii Botoşani | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| 21 | Sanatoriul de Pneumoftiziologie Guranda | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| 22 | Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| 23 | Spitalul de Pneumoftiziologie Botoşani | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| 24 | Spitalul Orăşenesc Dărăbani | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Mavromati” Botoşani |
| BRAŞOV | ||
| 25 | Spitalul Clinic de Copii Braşov | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov |
| 26 | Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Dr.I.A.Sbârcea”Braşov | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov |
| 27 | Spitalul de Boli Infecţioase Braşov | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov |
| 28 | Spitalul de Pneumoftiziologie Braşov | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov |
| BRĂILA | ||
| 29 | Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Brăila | Spitalul de Urgenţă Judeţean Brăila |
| 30 | Spitalul de Pneumoftiziologie Brăila | Spitalul de Urgenţă Judeţean Brăila |
| BUCUREŞTI | ||
| 31 | Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională „PDD Hociotă” | Spitalul Universitar de Urgenţă |
| 32 | Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „prof. dr. N. Paulescu” | Institutul Naţional de Endocrinologie „C.I.Parhon” |
| 33 | Institutul Clinic de Boli Digestive şi Transplant Hepatic Fundeni | Institutul Clinic Fundeni |
| 34 | Institutul Clinic de Uronefrologie şi Transplant Renal Fundeni | Institutul Clinic Fundeni |
| 35 | Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu” | Institutul Clinic Fundeni |
| 36 | Institutul de Pneumoftiziologie „M. Nasta” | Institutul Naţional de Boli Infecţioase „prof. dr. Matei Balş” |
| 37 | Institutul Naţional de Medicină Complementară „Prof. dr. Fl. Brătilă” | Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie |
| 38 | Spitalul de Pneumoftiziologie “Sf. Ştefan” | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr.V. Babeş” |
| 39 | Spitalul Clinic de Dermatovenerologie “Prof. Dr. Scarlat Longhin” | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr.V. Babeş” |
| 40 | Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” | Spitalul Clinic de Psihiatrie “Prof.Dr.Alexandru Obregia” |
| CĂLĂRAŞI | ||
| 41 | Spitalul de Pneumoftiziologie Călăraşi | Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi |
| 42 | Spitalul de Psihiatrie Săpunari | Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi |
| CLUJ | ||
| 43 | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca | Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie “Leon Danielo” Cluj-Napoca |
| 44 | Spitalul Municipal Câmpia Turzii | Spitalul Municipal Turda |
| 45 | Spitalul Municipal Gherla | Spitalul Municipal Dej |
| CONSTANŢA | ||
| 46 | Spitalulde Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Nord | Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie |
| 47 | Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia | Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Terchirghiol |
| 48 | Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa | Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta |
| 49 | Spitalul de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa |
| 50 | Spitalul de Ftiziologie Agigea | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa |
| COVASNA | ||
| 51 | Spitalul Orăşenesc Covasna | Spitalul de Cardiologie Covasna |
| 52 | Centrul de Patologie Neuromusculară „Radu Horia” Vâlcele | Spitalul de Cardiologie Covasna |
| DÂMBOVIŢA | ||
| 53 | Spitalul de Psihiatrie Cronici Gura Ocniţei | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte |
| 54 | Sanatoriul TBC Moroieni | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte |
| 55 | Centrul de Sănătate Voineşti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte |
| 56 | Centrul de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniţei | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte |
| 57 | Spitalul Municipal Târgovişte | Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte |
| DOLJ | ||
| 58 | Centrul de Cardiologie Craiova | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova |
| 59 | Spitalul de Pneumoftiziologie Leamna | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova |
| 60 | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeş”Craiova | Spitalul Clinic Municipal “Filantropia” Craiova |
| 61 | Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova | Spitalul Clinic Municipal “Filantropia” Craiova |
| 62 | Spitalul Orăşenesc”Aşezămintele Brâncoveneşti” Dăbuleni | Spitalul Orăşenesc Segarcea |
| GALAŢI | ||
| 63 | Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă”Sf.Apostol Andrei” |
| 64 | Spitalul de Boli Infecţioase “Cuvioasa Parascheva” Galaţi | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă”Sf.Apostol Andrei” |
| 65 | Spitalul de Obstetrică-Ginecologie “Buna Vestire”Galaţi | Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf.Ioan” Galaţi |
| 66 | Spitalul de Psihiatrie “Elisabeta Doamna”Galaţi | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ”Sf.Apostol Andrei” |
| GIURGIU | ||
| 67 | Spitalul de Psihiatrie Vadu Lat | Spitalul Judetean de Urgenţă Giurgiu |
| 68 | Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru | Spitalul Judetean de Urgenţă Giurgiu |
| 69 | Spitalul de Boli Infecţioase Singureni | Spitalul Judetean de Urgenţă Giurgiu |
| GORJ | ||
| 70 | Spitalul de Pneumoftiziologie”T. Vladimirescu”- Runcu | Spitalul Judetean de Urgenţă Gorj |
| HUNEDOARA | ||
| 71 | Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu | Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva |
| 72 | Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad | Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva |
| 73 | Spitalul Municipal Vulcan | Spitalul de Urgenţă Petroşani |
| 74 | Spitalul de Boli Cronice Petrila | Spitalul de Urgenţă Petroşani |
| 75 | Spitalul Municipal Lupeni | Spitalul de Urgenţă Petroşani |
| IAŞI | ||
| 76 | Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof.Dr.Nicolae Oblu” Iaşi | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” |
| 77 | Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” |
| 78 | Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie”Elena Doamna”Iaşi | Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Cuza Vodă”Iaşi |
| 79 | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase “Sf.Parascheva”Iaşi | Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi |
| 80 | Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” |
| ILFOV | ||
| 81 | Spitalul de Psihiatrie “Eftimie Diamandescu”Bălăceanca | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov |
| MARAMUREŞ | ||
| 82 | Spitalul de Boli Infectioase, Dermatovenerologice şi Psihiatrie Baia Mare | Spitalul Judeţean de Urgenţă”Dr.Constantin Opriş” Baia Mare |
| 83 | Spitalul de Psihiatrie Cavnic | Spitalul Judeţean de Urgenţă”Dr.Constantin Opriş” Baia Mare |
| MUREŞ | ||
| 84 | Institutul de Urgenţă pt. Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş |
| 85 | Preventoriul TBC Gorneşti | Spitalul Clinic Judeţean Mureş |
| 86 | Centrul de Sănătate Miercurea Niraj | Centrul de Sănătate Sovata |
| OLT | ||
| 87 | Spitalul de Psihiatrie Cronici Schitu Greci | Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina |
| PRAHOVA | ||
| 88 | Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti |
| 89 | Spitalul de Pediatrie Ploiesti | Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti |
| 90 | Spitalul de Boli Infecţioase Ploieşti | Spitalul Municipal Ploiesti |
| 91 | Spitalul de Psihiatrie Voila | Spitalul Municipal Câmpina |
| 92 | Spitalul de Ortopedie şi Traumatologie Azuga | Spitalul Orăşenesc Sinaia |
| 93 | Spitalul de Boli Pulmonare Breaza | Spitalul de Pneumoftiziologie Drajna |
| SATU MARE | ||
| 94 | Spitalul de Pneumoftiziologie Satu Mare | Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare |
| 95 | Spitalul Orăşenesc Tăşnad | Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare |
| SĂLAJ | ||
| 96 | Centrul de Cercetare şi Asistenţă Medicală Şimleu Silvaniei | Spitalul Orăşenesc Şimleu Silvaniei |
| SIBIU | ||
| 97 | Spitalul de Psihiatrie “Dr.Gheorghe Preda” Sibiu | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu |
| 98 | Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu |
| SUCEAVA | ||
| 99 | Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc | Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc |
| 100 | Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret | Spitalul Orăşenesc Siret |
| 101 | Spitalul Orăşenesc Gura Humorului | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf.Ioan cel Nou” Suceava |
| TELEORMAN | ||
| 102 | Spitalul de Psihiatrie Poroschia | Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria |
| 103 | Spitalul de Psihiatrie Cronici Balaci | Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria |
| TIMIŞ | ||
| 104 | Spitalul de Psihiatrie Gătaia | Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara |
| 105 | Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie”Dr.V. Babeş” Timişoara | Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara |
| 106 | Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Dr.Dumitru Popescu” Timişoara | Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara |
| VASLUI | ||
| 107 | Spitalul de Copii “Sf.Nicolae” Bârlad | Spitalul Municipal de Urgenţă “Elena Beldiman” Bârlad |
| VÂLCEA | ||
| 108 | Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea | Spitalul Judetean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea |
| 109 | Spitalul de Pneumoftiziologie “C. Anastasatu” Mihăeşti | Spitalul Judetean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea |
| VRANCEA | ||
| 110 | Spitalul Comunal Vidra | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani |
| 111 | Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni | Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Pantelimon” Focşani |
II.)LISTA SPITALELOR PROPUSE SPRE REPROFILARE-CĂMINE DE BĂTRÂNI
| Nr. Crt. | Autoritatea administraţiei publice | Unitatea sanitară |
| ALBA | ||
| 1 | Consiliul Local Ocna Mureş | Spitalul Orăşenesc Ocna Mureş |
| 2 | Consiliul Local Zlatna | Spitalul Orăşenesc Zlatna |
| 3 | Consiliul Local Baia de Arieş | Centrul de Sănătate Baia de Arieş |
| ARAD | ||
| 4 | Consiliul Local Sântana | Spitalul Orăşenesc Sântana |
| 5 | Consiliul Local Gurahonţ | Spitalul Comunal Gurahonţ |
| 6 | Consiliul Local Chişineu Criş | Centrul de Sănătate Chişineu Criş |
| ARGEŞ | ||
| 7 | Consiliul Judeţean Argeş | Spitalul “Dr. Teja Papahagi” Domneşti |
| 8 | Consiliul Judeţean Argeş | Spital de Boli Cronice Mozăceni |
| 9 | Consiliul Judeţean Argeş | Spitalul “Dr. Ion Crăciun” Călineşti |
| BACĂU | ||
| 10 | Consiliul Local Comăneşti | Spitalul Orăşenesc “Ioan Lascăr” Comăneşti |
| BIHOR | ||
| 11 | Consiliul Local Ştei | Spitalul Orăşenesc Ştei |
| 12 | Consiliul Local Bratca | Centrul de Sănătate Bratca |
| BISTRIŢA-NĂSĂUD | ||
| 13 | Consiliul Local Teaca | Centrul de Sănătate Teaca |
| BOTOŞANI | ||
| 14 | Consiliul Local Săveni | Spitalul Orăşenesc Săveni |
| 15 | Consiliul Local Truşeşti | Spitalul Comunal Truşeşti |
| BRAŞOV | ||
| 16 | Consiliul Local Săcele | Spitalul Municipal Săcele |
| 17 | Consiliul Local Codlea | Spitalul Municipal Codlea |
| 18 | Consiliul Local Victoria | Spitalul de Boli Cronice Victoria |
| BUZĂU | ||
| 19 | Consiliul Local Vintilă Vodă | Spitalul Comunal Vintilă Vodă |
| 20 | Consiliul Local Parscov | Centrul de Sănătate Pârscov |
| 21 | Consiliul Local Pătârlagele | Spitalul de Boli Cronice Pătârlagele |
| BUCUREŞTI | ||
| 22 | Primăria Municipiului Bucureşti | Spitalul Clinic Caritas |
| CARAŞ SEVERIN | ||
| 23 | Consiliul Local Oţelul Rosu | Spitalul Orăşenesc Oţelul Roşu |
| 24 | Consiliul Local Anina | Spitalul Orăşenesc Anina |
| 25 | Consiliul Local Bocşa | Spitalul Boli Cronice Bocsa |
| CĂLĂRAŞI | ||
| 26 | Consiliul Local Budeşti | Spitalul Orăşenesc Budeşti |
| CLUJ | ||
| 27 | Consiliul Local Mociu | Centrul de Sănătate Mociu |
| CONSTANŢA | ||
| 28 | Consiliul Local Cernavodă | Spitalul Orăşenesc Cernavoda |
| 29 | Consiliul Local Băneasa | Centrul de Sănătate Băneasa |
| DÂMBOVIŢA | ||
| 30 | Consiliul Local Titu | Spitalul Orăşenesc Titu |
| DOLJ | ||
| 31 | Consiliul Local Băileşti | Spitalul Municipal Băileşti |
| GALAŢI | ||
| 32 | Consiliul Judeţean Galaţi | Spitalul de Boli Cronice Iveşti |
| GIURGIU | ||
| 33 | Consiliul Local Ghimpaţi | Centrul de Sănătate Ghimpaţi |
| GORJ | ||
| 34 | Consiliul Local Bumbeşti Jiu | Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu |
| 35 | Consiliul Local Rovinari | Spitalul Orăşenesc”Sf.Ştefan” Rovinari
|
| HUNEDOARA | ||
| 36 | Consiliul Local Haţeg | Spitalul Orăşenesc Haţeg |
| 37 | Consiliul Local Călan | Centrul de Sănătate Călan |
| IALOMIŢA | ||
| 38 | Consiliul Local Ţăndărei | Spitalul Orăşenesc Ţăndărei |
| IAŞI | ||
| 39 | Consiliul Local Targu Frumos | Spitalul Orăşenesc Târgu Frumos |
| ILFOV | ||
| 40 | Consiliul Judeţean Ilfov | Spitalul Orăşenesc “Dr.Maria Burghele” Buftea |
| 41 | Consiliul Judeţean Ilfov | Spitalul Comunal Periş |
| MARAMUREŞ | ||
| 42 | Consiliul Local Baia Sprie | Spitalul de Boli Cronice Baia Sprie |
| 43 | Consiliul Local Şomcuta Mare | Centrul de Sănătate Şomcuta Mare |
| MEHEDINŢI | ||
| 44 | Consiliul Local Strehaia | Spitalul Orăşenesc Strehaia |
| 45 | Consiliul Local Vânju Mare | Spitalul Orăşenesc Vânju Mare |
| MUREŞ | ||
| 46 | Consiliul Local Sărmaşu | Spitalul Orăşenesc Sărmaşu |
| NEAMŢ | ||
| 47 | Consiliul Local Roznov | Spitalul Orăşenesc Roznov |
| 48 | Consiliul Local Bicaz | Spitalul Orăşenesc Bicaz |
| OLT | ||
| 49 | Consiliul Local Drăgăneşti-Olt | Centrul de Sănătate Drăgăneşti-Olt |
| PRAHOVA | ||
| 50 | Consiliul Local Buşteni | Preventoriul TBC Poiana Ţapului |
| 51 | Consiliul Local Floreşti | Spitalul de Pneumoftiziologie Floreşti |
| 52 | Consiliul Local Bălţeşti | Centrul de Sănătate Bălţeşti |
| 53 | Consiliul Local Urlaţi | Centrul de Sănătate Urlaţi
|
| SĂLAJ | ||
| 54 | Consiliul Local Cehu Silvaniei | Centru de Sănătate Cehu Silvaniei |
| SIBIU | ||
| 55 | Consiliul Local Agnita | Spitalul Orăşenesc Agnita |
| 56 | Consiliul Local Cisnădie | Spitalul Orăşenesc Cisnădie |
| SUCEAVA | ||
| 57 | Consiliul Local Solca | Spitalul de Boli Cronice Solca |
| TELEORMAN | ||
| 58 | Consiliul Judeţean Teleorman | Centrul de Sănătate “Regele Carol I” Deparaţi |
| 59 | Consiliul Judeţean Teleorman | Centrul de Sănătate Furculeşti |
| 60 | Consiliul Judeţean Teleorman | Centrul de Sănătate Cervenia |
| TIMIŞ | ||
| 61 | Consiliul Local Făget | Spitalul Orăşenesc Faget |
| 62 | Consiliul Local Buziaş | Centrul de Sănătate Buziaş |
| 63 | Consiliul Local Ciacova | Centrul de Sănătate Ciacova |
| TULCEA | ||
| 64 | Consiliul Local Babadag | Spitalul Orăşenesc Babadag |
| 65 | Consiliul Local Sulina | Centrul de Sănătate Sulina |
| VASLUI | ||
| 66 | Consiliul Local Negreşti | Spitalul Orăşenesc Negreşti |
| 67 | Consiliul Local Tutova | Spitalul de Boli Cronice”Dr.I.T.Nicolăescu” Tutova |
| VÂLCEA | ||
| 68 | Consiliul Local Brezoi | Spitalul Orăşenesc Brezoi |
| 69 | Consiliul Local Bălceşti | Spitalul Orăşenesc Bălceşti |
| VRANCEA | ||
| 70 | Consiliul Local Mărăşeşti | Spitalul Orăşenesc Mărăşeşti |
| 71 | Consiliul Local Odobeşti | Spitalul Orăşenesc Odobeşti |
Iată,,capodoperele”marinarului Băsescu de la Cotroceni şi ale slugii sale de la U.D.M.R.hunul CsekeAttila,de profesie medic veterinar,adică este specialist în tratarea animalelor când aceste se-mbolnăvesc,precum boii ,vacile,caii,etc.iar asemenea animale se găsesc din plin în ceea ce numim tehnic,,arcul guvernamental”,singura deosebire este că acestea au două picioare şi nu patru ca celelalte.
Publicat de gazetarul